Lectura distractiva

Armata americană și aristocrația
engleză
Bogatul conte de Rossmore din Anglia ar avea o viață liniștită și mai mult decât îmbelșugată, alături de fiul său, dacă nu l-ar sâcâi un lucru. În urmă cu multe generații, un membru al familiei Rossmore a plecat în America. Și-a întemeiat acolo un cămin, și-a făcut o familie. În tot acest timp a revendicat prin nenumărate scrisori titlul de conte Rossmore și, firește, averea aferentă. Acest lucru s-a transmis din tată în fiu, astfel că pentru cei din Anglia, ruda de peste ocean a primit numele generic de Pretendentul American. Acum, acesta este Mulberry Sellers, colonel din armata americană, crescut în convingerea că el este adevăratul conte de Rossmore și având felurite închipuiri și apucături potrivite rangului său.
Colonelul Mulberry Sellers stătea în “biblioteca” lui, care era totodată botezată și “salon” și galerie de tablouri”, precum și “atelier de lucru”. Avea părul încărunțit, dar arăta vioi și clocotitor de energie. Soția lui ședea lângă dânsul, împletind mulțumită și meditând, cu pisica în poală.
Odaia era încăpătoare, luminoasă, dar mobila era sărăcăcioasă și cam puțintică. Oricui i-ar fi căzut ochii pe cromolitografiile de pe pereți, ar fi fost sortit să sufere până în ceasul morții. Câteva din aceste grozăvii pretindeau a fi peisaje, altele – portrete, iar altele batjocoreau marea. În toate portretele puteau fi recunoscute figurile unor americani de seamă, dar, datorită etichetelor adăugate de o mână cutezătoare, ele jucau rolul de “Conți de Rossmore”. Pe un perete se afla o hartă veche, ieftină, a căilor ferate din Warwickshire. Fusese botezată ”Domeniile Rossmore”.
”Conacul” – numele pe care-l dădea casei, de obicei, colonelul – era o bătrână hardughie prăpădită, cu două caturi, copleșitor de mare, care cândva fusese zugrăvită, dar aproape că uitase acest eveniment. Se afla într-o mahala a Washingtonului și în jurul ei se afla o ogradă părăginită, mărginită de un gard de uluci strâmbe…
…După o bătaie scurtă în ușă, un om cu înfățișare energică se năpusti în odaie. Îi întinse colonelului o foaie și spuse:
- Al șaptesprezecelea și ultimul aviz. De data asta, colonele, trebuie să scoți cei trei dolari și patruzeci de cenți !
Colonelul începu să se scotocească prin buzunare, mormăind:
- Ce naiba oi fi făcut cu portofelul ăla ? A, pesemne l-am lăsat în bucătărie, dau o fugă…
- Nu, n-ai să dai nicio fugă. O să rămâi pe loc și o să dai paralele !
Colonelul privi deznădăjduit prin odaie. Luă o cromolitografie din perete și o oferi încasatorului spunând:
- Ia-o, dar să n-o văd cum pleacă de aici. Este singurul Rembrandt care mi-a mai rămas…
- Dă-l naibii de Rembrandt, e o cromolitografie !
- A, nu vorbi așa, e singurul original cu adevărat mare…
Colonelul îi mai aduse o oroare:
- Ia și perla colecției mele, singurul Fra Angelico autentic care…
- …a ilustrat vreodată paginile unei reviste ! Dă-l încoace ! Bună ziua ! O să creadă lumea că am jefuit dugheana unui bărbier negru…
Și trânti ușa după dânsul.